pegasul copilariei mele

iata povestea mea
Copil crescut frumos la tara, traita ca ori ce sora mai mica sub asedierea fratelui mai mare. Sunt din Bran, si cam asta spune totul depre copilaria mea. In Bran, fie ca erai copil de om instarit..fie de omul obijnuit de la tara ( pe atunci inca era "tara" si nu comuna turistica de interes local) te defineai cu un singur lucru. Aveai un pegas..alb, rosu, culoarea chiar nu mai conta. Ei bine eu nu. In ziua in care am iesit cu familia in curte, sa invat sa merg pe bicicleta, fratele meu protector, se gandeste sa ia bicicleta si sa faca vreo tura, doua prin curte, de, tre' testate cauciucurile. Si ce sa vezi intaplare, intra cu pegasul fix in coltul casei, indoindu-i furca. De atunci am raspunsul la ori ce intrabare pe care i-as adresa-o tatalui meu. Pentru ca la intrebarile cele mai arzatoare ale copilariei: "Tati, cand imi repari pegasul?" si "Tati, cand te lasi de fumat?", exista un singur raspuns : "Luni taticule". Si pegasul statea cu furca indoita...din beci in garaj, din garaj la "reparat" si inca mai se lucreaza la furca lui, de 12-14 ani..ca-n basme, nu alta. Si copilu n-o invatat sa mearga pe bicicleta. In schimb pierdea oua kinder la pariuri cu sariturile peste scaduri si cronometratul de la o poarta la alta (executate cu desavarsire de fratele sau). Cea mai faina amintire e cand am primit role noi de la unchiul meu, venit din Germania si pantaloni frumosi de fasi, cusuti de mama. Era o zi ca niciuna..nici macar nu era ziua mea..asa ca m-am dus prin parc sa le arat copiilor ce am..si copil rotund, miop (cam asa eram eu: o durdulie cu ochelari) reusesc ma prind de portbagajul bicletei si de..de ce sa se opreasca posesorul acesteia?, incepe cursa de tarare a surorii pe asfalt.... putin, ce-i drept, dar atat incat sa ma apuce panica, de, cum merg eu acasa si ce-i povestesc mamei de pantalonii noi rupti si rolele albastre, noi, busite. A......"Nu m-a lasat Remus in paceeeeee....:(((" inca o problema rezolvata.....Acum, daca castig bicicleta, ma gandeam sa i-o dau lui..ca nu mai am acum pe cine sa dau vina de cand sunt in capitala cu studiile....dar..neah! mai bine o tin eu, poate invat sa merg pe bicicleta..si nu mai rad pustoaicele din parcul Izvor de una de douaj` de ani care "habar n`re sa se dea cu bicicleta"